Vârsta recomandată peste 5 ani
O soluţie atât de simplă pentru a demonstra rotaţia pământului, mişcarea de revoluţie sau orbita! Învaţă-i pe elevi poziţia, ordinea, mărimea şi forma planetelor şi a soarelui.
Atunci când lecţia s-a încheiat, poţi agăţa toate piesele în cârligele din pachet.
Setul include: Soarele(91.5cm), Jupiter(56cm), Saturn(45.5cm) care este prevăzut cu inele, Neptun(35.5cm), Uranus (35.5cm), Venus(30.5cm), Pământul(30.5cm), Marte(25cm), Mercur(35.5cm), Pluto(20cm), Luna(20cm), un ghid de activitate, un kit pentru reparaţii şi o pompă de umflat, foarte utilă şi uşor de folosit.
Toate piesele din sistemul solar se desumflă uşor şi sunt realizate dintr-un material foarte rezistent şi care se poate spăla.
Se utilizează în cadrul activităţilor din domeniul Ştiinţă, în grupuri mici de copii.
Formeaza competenţa de organizare a datelor în scopul rezolvării de probleme, prin colectarea datelor din realitatea imediată, ca urmare a comunicării privind relaţiile dintre părţile componente ale unui sistem şi/sau dintre sistemele studiate (identificarea planetelor sistemului solar).
Stimulează perceperea organizată, îmbogăţeşte şi activizează vocabularul.
Consolidează operaţiile de analiză, sinteză şi comparaţie.
Dezvoltă spiritul de observaţie.
Catalog produse
-
Materiale Didactice Gradinita
Materiale Didactice Gradinita
-
Jocuri si Jucarii Educative
Jocuri si Jucarii Educative
- Nevoi Speciale
- Mobilier pentru Gradinita
Mobilier pentru Gradinita
- Softuri Educationale Prescolari
P
Produse similare